‘…Sunt o persoană superficială’ aud dintr-odată ieri în psihoterapie.
Ce înseamnă până la urmă să fii superficial(ă)?
Să rămâi doar la suprafață,
Preocupat(ă) doar de aparențe,
De ‘ambalaj’…
☀️Dar, atenție!, a fi superficial nu exclude profunzimea! Privim suprafața lacului și știm că are și un străfund, chiar dacă nu îl vedem și nu îl accesăm cu ușurință.
A fi superficial înseamnă de fapt a nu fi în contact cu profunzimile tale! Ca și cum lacul nu și-ar știi decât suprafața. Însă asta nu îl face bi-dimensional, nu îi scade profunzimea.
A fi superficial înseamnă a nu fi conștient de potențialul tău, de resursele tale, dar și de limitele tale – le ai, dar nu știi că le ai. Și când nu îți știi punctele forte, dar nici punctele slabe ești vulnerabil în fața stresului: cum să te adaptezi la stres dacă nu te cunoști pe tine?
☀️În schimb, atenție!, A ALEGE constant să fii superficial este ‘cu totul o altă poveste’: este o strategie de a face față stresului/pericolului, de a-ți proteja vulnerabilitatea care se află în profunzime!
Cum ajungi să-ți protejezi vulnerabilitatea fiind superficial(ă), deci prefăcându-te că nu îți pasă?
Fiind rănit(ă).
Mult.
Des.
Fără să ai măcar o persoană care să te aline.
Așa ajungi să alegi superficialitatea în locul profunzimii.
Iar în momentul în care spui: ‘Cred că sunt o persoană superficială’
Eu aud:
‘Mă învinovățesc că îmi e teamă să îmi arăt profunzimile, pentru că îmi e teamă că aș putea să sufăr.’
Și știu instant că o persoană care CONȘTIENTIZEAZĂ propriile limite este o persoană profundă, nu superficială! Doar alege să ‘pară’ superficială.
Cam asta e ‘magia’ din terapie:
Să fii în relație (terapeutică) cu o persoană capabilă să creeze un mediu suficient de sigur încât să poți sta cu propria vulnerabilitate. Și să afli că ești infinit mai profund(ă) decât crezi! Deci ai un potențial incredibil de regenerare fizică, psihică, relațională.
Nebănuite sunt comorile profunzimii…
Cu drag, Psiholog Ioana Neacșu 🌱
