Deseori aud de la prietenii mei care merg la psiholog ‘Terapeutul meu nu mă lăsa să plâng, mă tot oprește!’ sau ‘Când ii spuneam terapeutului meu că mă doare ceva mă întrerupea să îmi spună că și pe el îl doare și prin câte dureri a mai trecut el!’ Când îți dai seama de motivele pentru care ești întrerupt(ă) îți poți da seama de beneficiile terapiei sau, din contră, dacă anumite practici din ‘terapie’* îți sunt mai degrabă dăunătoare.
Așa că am decis să vă povestesc despre motivele pentru care un psihoterapeut ar întrerupe discursul clientului, intervenind ‘nepoftit’.
Poate că terapeutul tău te întrerupe pentru că…
1. Ședința se apropie de sfârșit!
Mai sunt 10-15 minute și timpul alocat întâlnirii voastre se termină, așa că atunci când tu începi să vorbești despre ceva ce terapeutul tău știe că te va destabiliza, te va tulbura, vei intra în stare de stres – te va întrerupe: fie te re-aduce la ce ați vorbit deja în timpul ședinței, fie la subiecte mai de suprafață.
Pentru că dacă vei deschide un subiect sensibil la final de ședință, terapeutul nu va dispune de timpul necesar pentru a te ajuta să procesezi emoția!
Prioritatea este ca după ședința de terapie să poți funcționa în viața de zi cu zi, nu să rămâi copleșit(ă) emoțional.
Și da, pentru terapeutul tău este important să nu închei ședința de terapie în hohote de plâns, ci mai degrabă cu câteva concluzii despre ședința pe care tocmai ați avut-o.
Această întrerupere are rolul de a te proteja.
2. Tinzi să raționalizezi toate experiențele pe care le povestești, adică le treci prin filtru cognitiv, fără să simți emoția asociată acestora!
Atunci terapeutul te poate întrerupe pentru a te re-aduce în prezent, în corp. Altfel, vei ramâne în aceleași și aceleași scenarii pe care ți le derulezi în minte și când ești singur(ă) și te gândești la tine și viața ta. Practic vorbești în fața terapeutului, în loc să vorbești CU terapeutul.
Raționalizarea este un mecanism de apărare, deci provine din inconștient, și ai ajuns să o folosești ca să te protejezi de copleșirea emoțională. Cel mai probabil, nu prea mai ai nevoie de raționalizare acum, ci te împiedică să intri în contact cu emoțiile tale (trec pe lângă tine, nu le recunoști, sunt plate), cu corpul tău (somatizezi, te îmbolnăvești), cu intuiția ta (ți-e greu să discerni ce te va afecta și ce nu).
Și atunci terapeutul te va întrerupe din când în când pentru a te invita să te familiarizezi cu emoțiile, să le tolerezi, să te împrietenești cu ele.
Această întrerupere are rolul de a te ajuta să fi în contact cu tine, să fi prezent(ă) în corp.
3. Relatezi fapte diverse cu o multitudine de detalii, fără să intri în profunzime în nici una dintre situațiile relatate!
Terapeutul te va întrerupe pentru a structura ședința în jurul unei preocupări specifice și a te ajuta să capeți o mai bună claritate în privința ei.
Dacă fugi după 2 iepuri nu o să prinzi nici unul: dacă vrei să enumeri toate lucrurile care te supără în aceeași ședință, probabil nu veți avea timp efectiv să vă concentrați pe nici unul dintre ele.
Sunt însă și ședințe în care terapeutul va alege să nu te întrerupă pentru că nevoia ta este de a fi ascultat(ă) cu acceptare, iar nu de a clarifica ceva anume – ci de a căpăta încredere că terapeutul este dispus să fie alături de tine indiferent ce ai avea nevoie să primești în acea ședință: atenție conștientă, validare emoțională, claritate, perspective multiple etc.
Când totuși se întâmplă, această întrerupere are rolul de a te structura, de a-ți da o direcție în procesul tău de analiză personală.
4. Vorbești despre alte persoane, ce ți-au zis sau ce ți-au făcut, fără să intri într-un proces introspectiv: cum m-am simțit eu, ce am gândit eu, ce aș fi vrut să fac, ce semnificație dau experienței etc.
Terapeutul te va întrerupe pentru a te întreba despre tine și a te responsabiliza pentru propria ta schimbare: chiar dacă ceilalți pot avea uneori o contribuție enormă în felul cum simțim sau gândim, depinde de noi să gestionăm reacția sau felul cum răspundem în relație cu ceilalți.
A te concentra predominant pe ceilalți pare să te absolve de responsabilitate, însă te și pune într-o postură neputincioasă, de victimă!
Această întreruperea are rolul de a te ajuta să muți concentrarea din nou și din nou asupra ta: tu mergi la terapie pentru tine!
5. Interpretezi evenimentele pe care le povestești într-un mod distorsionat care te poate răni sau auto-sabota:
Ori preiei o prea mare responsabilitate pe umerii tăi și nu pui limite corespunzător, ori percepi lumea în extreme alb-negru de tipul “toată lumea e rea”, ori nu vezi evenimentele în contextul real etc.
Terapeutul poate observa cum tinzi să îți întărești tipare neuronale care produc suferință: catastrofizarea, victimizarea, culpabilizarea celorlalți etc – și va interveni pentru a te contrazice ‘nu a fost vina ta’, sau pentru a te ghida către alte posibilități ‘ce altceva ar fi putut să însemne mesajul lui?’ etc
Această întrerupere are rolul de a te ajuta să corectezi percepția asupra realității și să înveți treptat să pui la îndoială credințele care îți dăunează!
6. Relatezi o experiență judecându-te sau victimizându-te pe măsură ce o povestești!
Dacă deja aveți o relație terapeutică bazată pe încredere și ai învățat câteva noțiuni de psiho-educație în ședințele anterioare, terapeutul te poate întrerupe pentru a te atenționa ‘în ce rol ești tu acum?’, ‘ce parte din tine vorbește?, ‘observă cum vorbești acum despre tine’.
Chiar dacă întreruperea se poate simți inconfortabil pentru că te scoate din fluxul obișnuit al poveștii, scopul ei este ca tu să deprinzi auto-observarea, acel martor interior care să ne șoptească în viața de zi cu zi ceea ce învațăm în terapie.
Această întrerupere are rolul de a te scoate de pe pilot automat pentru a trăi mai conștient, mai în acord cu cine vrei să devii!
7. Ai trecut printr-un șoc emoțional și terapeutul tău se teme că re-povestirea evenimentul traumatic te poate re-traumatiza!
Deși în privința lucrului cu psiho-trauma părerile sunt împărțite, terapeutul ar trebui să considere prioritară siguranța clientului sau pacientului: în primul rând te asiguri că nu faci rău și apoi vezi dacă poți face bine.
Ultimele studii privind stresul posttraumatic au identificat factori importanți pentru procesarea șocului traumatic, precum structura de personalitate, strategiile de coping, crearea unei relații terapeutice bazate pe încredere și siguranță, consolidarea resurselor personale, titrarea expunerii la stimuli asociați cu trauma inclusiv re-amintirea etc.
Atunci când pur și simplu vrei să ‘verși’ ceea ce te macină, este posibil să îți faci mai mult rău decât bine: terapeutul te poate susține în procesarea traumei, însă psihicul necesită timp pentru a integra experiențele de tip șoc, cu atât mai mult cu cât majoritatea dintre noi avem deja un bagaj de experiențe micro-traumatice din copilărie (deci o mai mare fragilitate în fața traumelor de tip șoc).
Această întrerupere are rolul de a te proteja!
8. Mărturisești îngrijorări personale legate de sănătate, viitor, sau alte aspecte, și terapeutul se identifică cu tine: îți povestește cum a făcut el, ce a funcționat la el, prin ce a trecut etc.
Se poate întâmpla ca terapeutul să întrerupă firul poveștii tale pentru a-ți normaliza experiența prin faptul că nu ești singurul sau singura care trece prin asta: ‘până și lui i s-a întâmplat, e ok, se mai întâmplă’.
Faptul că îți dă exemple din viața lui când aveți o relație terapeutică deja creată poate fi de un real folos pentru a simți că are încredere în tine și chiar te înțelege pentru că și el a trecut prin ceva similar. Însă când intervențiile cu povești despre viața terapeutul sunt foarte dese și detaliate pot transmite clientului sau pacientului un cu totul alt mesaj ‘îți povestesc pentru că îmi face plăcere, nu pentru că îți e de folos’.
Această întrerupere este neprofesionistă!
9. Plângi intens, te simți copleșit(ă) emoțional și terapeutul simte că nu te poate susține emoțional!
– poate că e copleșit pentru că i-au fost activate suferințe personale pe care nu le-a procesat în terapia sa individuală (da, și terapeuții merg la terapie – sau ar trebui!),
– poate că îi este dificil să tolereze vulnerabilitatea și tinde să caute soluții (să meargă mai degrabă spre consiliere psihologică sau coaching, decât spre psihoterapie),
– poate că e indisponibil emoțional în acea zi (burn-out prin prisma profesiei, probleme din viața personală care îl consumă emoțional etc),
– sau alte motive care îl fac să fie în neputință de a lucra cu emoția ta.
Este responsabilitatea lui să își gestioneze propriile emoții și este important să îți amintești că e în regulă să fii vulnerabil(ă), e în regulă să plângi!
Dacă totuși se întâmplă doar la final de ședință (vezi celelalte postări ale mele) sau doar rareori în ședințe, e important să știi că indisponibilitatea emoțională a terapeutului nu are legătură cu tine, ci cu umanitatea lui: fiind onest cu tine îți oferă oportunitatea de a trăi o relație autentică, ca în viața de zi cu zi – nu întotdeauna suntem la fel de disponibili pentru a oferi sprijin emoțional, avem resurse limitate.
Dar când aceste înteruperi se repetă și nevoile tale nu sunt împlinite în cadrul terapiei, indiferent care sunt motivele indisponibilității emoționale a terapeutului, terapia s-ar putea să îți facă mai mult rău decât bine: ‘e rușinos să plâng’, ‘dacă plâng fac rău altora’, ‘de fapt nu am motive să plâng’.
Această întrerupere nu este terapeutică!
Așadar, acestea ar fi cele 9 motive pentru care un psihoterapeut ar interveni ‘nepoftit’.
Dacă vă gândiți și la alte motive pentru care ați fost întrerupți în terapie, îmi puteți scrie exemplele voastre.
Cu drag,
Psiholog Ioana Neacșu 🌱
*Termenii de terapeut sau terapie fac referire în tot articolul la psihoterapeut, respectiv la psihoterapie. Vă încurajez să aflați despre pregătirea terapeutului cu care colaborați, asigurându-vă astfel că beneficiați de serviciile psihologice de care aveți nevoie: profesioniste, bazate pe știință, care au ca prioritate siguranța psihică/emoțională a clientului sau a pacientului.
