Am scris anterior despre anxietatea de separare ca efect al primei iubiri a copilului faţă de mamă şi persoanele care îl îngrijesc. Aşa cum aminteam în finalul articolului, pentru toți copiii jocul reprezintă ocazia de a-și exprima trăirile și de a-și stăpâni anxietatea generată de creștere. Când jocul se desfășoară într-un context terapeutic acesta capătă caracteristicile unui tratament psihologic.
În continuare veţi parcurge etapele de dezvoltare a copilului (începând cu perioada în care debutează anxietatea de separare) şi jocuri specifice dezvoltării lui.
A. Jocuri de-a ascunderea obiectelor – inițiate de adult
☀ Copilul de 6 sau 7 luni nu va căuta un obiect pe care îl ascundeți de față cu el (cum ar fi ochelarii de pe nas ascunși sub pernă) pentru că încă nu-și poate imagina că aceștia există și când el nu îi vede.
☀ Când copilul are în jur de 9 luni învață că un obiect poate fi ascuns privirii, dar el continuă să existe (dacă vă vede ascunzând ochelarii sub pernă, se va năpusti asupra ei și va găsi ochelarii). Totuși, dacă ascunzătoarea se schimbă (mutați ochelarii sub altă pernă de față cu el), copilul va fi derutat de faptul că nu l-a găsit la locul știut de el și nu va căuta obiectul în altă parte. Obiectul mai poate încă să dispară. În câteva săptămâni el își extinde căutările de la prima ascunzătoare la a doua și e pe cale să descopere că un obiect poate fi mutat dintr-un loc într-altul, având o existență permanentă.
☀ Astfel, între 1 an și 1 an jumătate, copilul urmărește cu ușurință obiectele ascunse, dar doar dacă vă poate vedea mișcările (ochelarii scoși din geantă pe furiș și ascunși sub pernă vor fi căutați doar în geantă și nicăieri altundeva, chiar dacă v-a văzut mergând spre pernă – nu v-a văzut scoțând ochelarii). El nu își poate încă imagina că obiectul există undeva, dacă a pierdut contactul vizual cu mișcările lui.
☀ După 1 an jumătate, copilul va înlocui informația vizuală absentă (mișcarea obiectului dintr-un loc în altul pe furiș) cu o reconstrucție realizată de imaginație. Copilul va stabili (doar după două-trei repetiții ale trucului de mai sus) că obiectul (ochelarii) poate dispărea dintr-un loc (din geantă) fără ca el să perceapă acest proces, dar că obiectul are o existență materială într-un loc și îl va căuta destul de sistematic. Va găsi obiectul și astfel va avea confirmarea faptului că un obiect există independent de percepția lui asupra acelui obiect.
Așadar, pe măsură ce copilul “înțelege” lumea obiectelor – o lume stabilă și coerentă, în care venirile și plecările, aparițiile și disparițiile se desfășoară potrivit unor legi fizice proprii -, el dobândește un control intelectual asupra mediului lui, care îl ajută să își depășească anxietatea provocată de separare. Când știi că mama și tata sunt persoane concrete, care nu se pot evapora, care pot fi ascunse privirii la fel ca obiectele, dar care totuși există, absența temporară a persoanelor iubite poate fi gestionată cu mult mai puțină anxietate.
B. Jocuri simbolice – inițiate de copil sau de adult
☀ Jocul de-a “aruncă-ridică” (copil peste 1 an)
În acest joc el își aruncă jucăria, lingurița sau alte obiecte și cere țipând și gesticulând să le ridicați și să i le dați înapoi. […]
Jocul simbolic “aruncă-ridică” îi oferă copilului posibilitatea de a compensa absența, îndepărtarea de părinți. […] Pentru a putea depăși și pentru a suporta aceasta realitate, copilul trebuie să exerseze și să învețe, prin intermediul jocului, activitatea de “a da drumul”. Dând drumul obiectului, copilul simbolizează tot acest mecanism psihologic și poate să facă față din punct de vedere emoțional plecărilor părinților.
Aruncând obiectul, copilul alege intenționat să se separe de el și poate face în așa fel încât să îl aibă din nou prin intermediul părintelui prezent, cel mai adesea mama. În curând el va începe să joace acest joc de unul singur, aruncând obiectul, mergând apoi să îl caute, prefăcându-se că l-a pierdut.[…]
Anii trec și activitățile rămân: nu ezitați să vă jucați cu copilul de-a “pierde și găsește”.
Exemple de jucării pentru această activitate simbolică:
– o planșă care să conțină elemente ascunse ce pot fi descoperite ridicând o bucată de material;
– personaje care ascund un obiect sau o imagine în buzunar sau pe sub haine;
– cartea cu mistere, care îi oferă copilului posibilitatea de a face să apară sau dispară un element sau o imagine.
Etapa următoare de dezvoltare se bazează și ea tot pe “pierderea din vedere”, însă de data aceasta, copilul pune în scenă dispariția unei părți din propriul corp.
☀ Jocul “Cucu-bau”
Jocul de-a “Cucu-bau” înseamnă în primul rând să trișezi. Cine ar accepta să piardă persoana pe care o iubește cel mai mult fără să reacționeze? Cu siguranță nici un copil cu vârsta între 15 și 18 luni. Va continua să joace, însă trișând (privește printre degete, pe sub paravan, prin perdea etc). Își dorește să o piardă puțin pe mama, însă nu de-adevăratelea: adică să o poată privi puțin, doar cât să piardă din vedere o părticică din ea, însă nu pe ea. Este de acord să nu-i vadă un braț, un picior, mâna, însă are nevoie să țină un ochi asupra unei părți din corpul mamei. Restul corpului, pe care nu-l vede, poate să și-l imagineze. […]
Același lucru e valabil și pentru propriul corp. Dacă-și ascunde mâna sub masă, de exemplu, și mama întreabă “Unde e mânuța ta?, copilul își scoate mâna de sub masă plin de mândrie – el știe că mâna lui e acolo, ascunsă, o simte, iar asta nu îl sperie.
Când lucrurile nu se întâmplă astfel, iar copilul de peste 2 ani refuză să se joace de-a cucu-bau, să-și ascundă mâna sau picioarele în nisip, urlând de frică, este nevoie de ajutorul unui psiholog. Prin jocul terapeutic va ști curând că nu poți pierde o bucățică din corp doar pentru că nu o vezi și o să se joace cu ceilalți copii de-a cucu-bau.
☀ Jocul “de-a v-ați ascunselea” (după 3-4 ani)
Acest joc demonstrează capacitatea copiilor de a-și reprezenta persoana absentă, de a suporta separarea. Copilul de 5 sau 6 ani se joacă de a v-ați ascunselea fără să fie stimulat de părinți, însă la 3 ani e nevoie ca o persoană matură să inițieze jocul.
Unui copil matur din punct de vedere psihic îi va plăcea să se joace. În schimb, dacă se îndoiește că-l va regăsi pe cel pe care-l pierde din vedere, îi va fi teamă să facă asta și chiar o să refuze. Copilul nu poate să se joace de-a v-ați ascunselea decât dacă a dobândit certitudinea că a pierde din vedere pe cineva nu înseamnă să-l pierzi pentru totdeauna.
—————————————
Cu toții am trecut prin astfel de etape de creștere, însă am uitat în ce constă această evoluție: fiecare dintre noi avem o capacitate mai mare sau mai mică de a-și reprezenta obiectele în absență. De această capacitate depinde autonomia și libertatea noastră.
Cu drag, psiholog Ioana Neacșu ☀
Articolul a fost publicat inițial în noiembrie 2017.
Fotografiile sunt preluate de pe pinterest.com şi nu deţin drepturi de autor pentru acestea.
Surse articol:
Fraiberg, S. H. (2009). Anii magici. Cum să înțelegem și să rezolvăm problemele copiilor. Editura Trei
Marinopoulos, S. (2014). Copilul tău cum se joacă? – interpretări psihologice ale jocului. Editura Philobia
