Când clienta mea A. și-a pierdut copilul cu 2 luni înainte să vină pe lume, am sintetizat aceste informații cu scopul de a sprijini membrii familiei sale să o sprijine în timpul dintre ședințele noastre. Puterea ei nemărginită a fost și este o inspirație continuă pentru oricine o cunoaște cu adevărat. Mulțumesc, A.
Când cineva a suferit o pierdere de sarcină…
✅Poți spune:
“Îmi pare rău”. /
“Înțeleg că îți este greu.” /
“Sunt aici dacă simți nevoia să vorbești despre asta”/
*”Chiar nu știu ce să îți zic, sunt alături de tine pentru orice ai nevoie”.
❌FĂRĂ Lasă că ești tânără, lasă că faci altul, lasă că o să îți treacă, lasă că o să fie bine, lasă că și eu am pierdut, lasă că uite x-ulica tocmai a făcut alt copil.
*❌ FĂRĂ ‘trebuie să îți revii’, ‘nu mai plânge că îți faci rău’, ‘nu pari afectată’, ‘cum s-a întâmplat?’, ‘știi ce aș fi făcut eu în locul tău?,
❌FĂRĂ să dai vina pe ceva ce ar fi putut face diferit!
( NU ar fi putut face nimic diferit, nu căutăm vinovați, ci oferim sprijin emoțional! )
❤️De reținut 10 lucruri:
1- pierderea de sarcină înseamnă doliu, jelire firească (6-12 luni)
2- doliul are mai multe etape care nu apar într-o ordine anume: negare – poate a fost doar un coșmar, poate nu e real; negociere – poate aș fi putut face ceva, poate dacă făceam ceva diferit nu se întâmpla; depresie – totul e pierdut, nimic nu mai are sens; furie – de ce mi se întâmplă mie, cine e de vină, de ce nu s-a făcut mai mult, de ce alte mame au copii și eu nu, de ce nu sunt înțeleasă; acceptare – copilul meu a murit și voi trăi toată viața cu această durere.
3- doliul nu poate fi grăbit indiferent ce a-ți spune sau face, fiecare persoană îl trăiește în felul ei.
4- odată cu doliul apare auto-învinovățirea (am făcut eu ceva greșit, e vina mea, e ceva neregulă cu mine), în special în perioada de depresie/deprimare care este și cea mai lungă din etapele doliului, indiferent dacă se vede sau nu în exterior!
5- pierderea copilului vine cu o mare teamă față de viitor: dacă nu voi mai avea niciodată un copil, dacă nu vom mai reuși, dacă nu mă voi mai atașa (nu e nevoie să spuneți încurajări, decât dacă temerile apar exprimate cu voce tare!).
6- nu este recomandat să se grăbească conceperea unui alt copil ca substitut al celul pierdut: un alt copil va fi un copil diferit de cel pierdut și merită o mamă disponibilă emoțional pentru a-l iubi pentru cel care este el (un alt nume, o altă experiență de a fi mamă).
7 – dacă nu știm ce să spunem sau decât să spunem o încurajare nesolicitată, mai bine stăm în tăcere alături de mama care și-a pierdut copilul;
8- tatăl suferă și el pierderea copilului, adesea ascunzând suferința pentru a o proteja pe mamă – ambii trec prin aceleași etape din punct de vedere emoțional, inclusiv prin vinovăție și teamă pentru viitor: există un risc crescut de apariție a conflictelor din cauza suferinței pe care o simt în perioada doliului (amândoi au nevoie de sprijin emoțional, însă e posibil să arate asta în mod diferit).
9 – dacă ne simțim copleșiți de durerea lor, avem grijă să luăm pauze pentru a putea apoi să revenim cu sprijin de orice fel au nevoie.
10 – se spune că durerea nu se micșorează în timp, însă creștem noi în jurul ei, ca și cum am reuși până la urmă să o simțim nu ca pe un bolovan ce ne apasă pe piept ci ca pe o pietricică ascuțită pe care o ținem în buzunar.
E nevoie de timp și răbdare blândă.
Cu drag,
Psiholog Ioana Neacșu 🌱
*detaliile marcate astfel sunt adăugate în urma ședințelor de psihoterapie cu A.
