Evaluare clinică, psihoterapie, consiliere psihologică și dezvoltare personală.

Poezia ca stare mindfulness

Cu bucurie, am descoperit într-una dintre lecturile mele despre Mindfulness (prezența conștientă sau conștientizarea atentă) repere neuroștiințifice asupra modului cum arta poetică poate produce această stare mentală. Citatele îi aparțin autorului Daniel Siegel (în cartea sa ‘Mindfulness și Neurobiologie’), iar pe alocuri am adăugat explicații care să faciliteze înțelegerea acestor informații extrem de prețioase.

Apartenență, conectare și sens prin arta poetică

Cuvintele ne pot face prizonierii lor. Putem ajunge să credem că “inteligența” este ceva cu care ne naştem sau nu. Putem ajunge să credem că noi “suntem buni şi ceilalţi sunt răi”. Putem simți chiar că „Eu” este ceva atât de real şi de important, încât “celalalt” nu mai contează. În fiecare dintre aceste cazuri, cuvintele folosite ne blochează, ne încătuşează minţile, ne tulbură viziunea și perspectivele.

Astfel, cuvintele ne pot influența percepția asupra sinelui și celorlalți, creând iluzia deconectării de ceilalți: fie că este în sensul superiorității noastre (cu o plăcere compensatorie pe termen scurt), fie că este în sensul inferiorității noastre (cu disconfortul rușinii invocate de respingere), pe termen lung conduc către o stare de neapartenență și singurătate.

Dar poeții au găsit o modalitate de a folosi cuvintele pentru a ne elibera minţile, pentru a ne limpezi viziunea, pentru a creea starea de mindfulness în momentul trait. Arta poetului este aceea de a aduce starea de prezenţă în viața noastră. Datorită poeziei, putem percepe lumea într-o lumină cu totul nouă.”

Așadar, ritmul poeziei, cadența versurilor, precum și cuvintele alese permit accesarea stării de prezență conștientă.

Din proprie experiență, Daniel Siegel mărturisește impactul tăcerii asupra percepției noastre privind cuvintele și importanța lor:

“Când stăm în tăcere o vreme, putem simți simplitatea cuvintelor poeziei, cuvinte care nu par să reprezinte altceva decât esenţa a ceea ce spun, ca fiind un fel de exprimare primară a sensului.

Poezia și neurobiologia

Ascultarea creațiilor poetice are un efect integrator. Cercetările în domeniul limbajului şi al funcționării cerebrale arată că în timp ce emisfera stângă este specializată în aspectul lingvistic al limbajului, cea dreaptă are un rol dominant în cuvintele care au un înțeles ambiguu. În plus, aspectele imagistice evocate de poezie conduc la o activare mai directă a proceselor visuospațiale primare ale creierului nostru – care este, de asemenea, o specialitate a emisferei drepte.”

Așadar, poezia poate facilita la nivel neuronal creearea de noi fibre nervoase care să conecteze cele două emisfere cerebrale, sporind astfel sentimentul de coerență, de sens și armonie (integrarea rațiunii cu emoția).

“Din aceste considerente, un poet poate induce prin mijloacele sale artistice o stare integrată, care poate elimina dominația influențelor de sus in jos (din spre neurocortex spre sistemul limbic) asupra cuvintelor și încătuşarea în acele semnificații datorată utilizării lor cotidiene.”

Altfel spus, poezia ne ajută să percepem din nou cuvintele cu prospețimea sensului lor profund, așa cum le descoperă copiii: pe măsură ce avem un istoric vast de experiențe tindem să etichetăm tot ceea ce percepem ca fiind deja cunoscut, obișnuit, astfel că suntem adesea deconectați de profunzimea experiențelor din viața noastră (la aceste aspecte face referire sintagma din neuroștiințe “influențe de sus în jos”- la nivelul cortexului).

Prezența conștientă prin poezie

Starea de atenție conştientă, chiar dacă este doar la un nivel incipient, stare care este creată fie prin cele câteva momente de focalizare a atenției asupra respirației, fie printr-o reflecție asupra versurilor poeziei, creează o stare mintală de prezenţă receptivă. Prin “prezenţă” mă refer strict la acea stare de conştientizare receptivă proprie minţii noastre deschise faţă de orice apare, în momentul în care apare. Prezența mintală este o invitație la o experimentare directă.

În starea de prezenţă, conştientizarea atentă se dezvăluie. Nu există o percepţie „imaculată”, dar este clar că starea de conştientizare atentă ne permite să ajungem mai aproape de o viziune cât mai clară asupra lucrurilor, să ajungem (cât mai omeneşte posibil) mai aproape de o stare în care există un fel de “existență absolută” sau la o stare fundamental receptivă, la vastitatea minţii, la o stare liberă de constrângerile filtrelor top-down (de care v-am povestit mai sus – despre neurobiologie). Poezia poate dizolva aceste influențe secundare deoarece cuvintele sale „vor să spună altceva”.

Poeziile sunt formate din cuvinte şi, ca pachete lingvistice, ele trebuie să reprezinte simboluri a ceva care este mult mai mult decât liniile ondulate sau vibrațiile undelor sonore din care sunt alcătuite. În poezie, cuvintele sunt la fel de directe cum sunt în realitate.

La fel cum starea de prezenţă este cea mai „pură” formă de receptivitate pe care mintea o poate avea, şi cuvintele ce alcătuiesc o poezie au aceeaşi esență fundamentală. Într-un mod extrem de integrator, oferindu-ne oportunitatea unei experiențe directe, poeziile ne transformă minţile. Pentru a fi deschişi la experimentarea mesajului poeziei, aceasta trebuie să manifeste cel puţin o stare de intenționalitate pentru a-l putea primi. Dar poeziile activează, de asemenea, starea receptivă de conștienizare atentă.”

Poeziile ne oferă o experiență senzorială directă, care reprezintă fundamentele stării de conştientizare atentă. Poeziile ne permit să observăm cu claritate, întrucât ele ne arată fără a ne spune. Imaginile şi trăirile date de poezie fac să dispară vechile conceptualizări și pot smulge din rădăcină instrumentele şi stratagemele noastre cognitive, deoarece poezia creează noi cadre conceptuale de experiență. Aşadar, poeziile dau naştere unei noi modalități de cunoaştere.”

~ Daniel Siegel, ‘Mindfulness și Neurobiologie’

Cu drag, Psiholog Ioana Neacșu 🌱

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *