Cu ce clienți nu crezi că poți lucra?*
– obișnuiam să fim întrebați, la cursurile de formare în psihoterapie.
Toți știam cam ce ne atrage (unii colegi își doreau să lucreze în spitale, unii în clinici, unii în penitenciare, unii în școli etc) – dar era esențial să știm cu cine simțim că nu putem lucra: ce gen, traumă, boală, vârstă, patologie etc.
Îmi amintesc și acum când m-a întrebat doamna profesor Iolanda Mitrofan**:
Cu ce clienți nu crezi că poți lucra?
Am răspuns, stânjenită, bravând pentru că voiam totuși să fiu sinceră:
“Cu bătrâni.”
Aveam 25 de ani. Dumneaei avea probabil aproximativ 65. Înțelegeți de unde venea jena mea?
De fapt, eu nu credeam că pot lucra cu persoane în vârstă pentru că mă temeam. Îmi era teamă că în loc să mă simt competentă, mă voi simți ca un copil doar pentru că nu am vasta experiență de viață a persoanei din fața mea.
Ani mai târziu am înțeles, din mers, profesând, că persoana din fața mea poate avea toată experiența din lume, căci asta nu contează pentru relația terapeutică.
Toți vrem aceleași lucruri:
– să fim ascultați, acceptați, iubiți;
– să ne simțim împăcați cu sine, cu viața trăită, cu oamenii din jur, cu lumea în care trăim;
– să simțim că aparținem, că suntem importanți chiar acum, aici;
– să fim în contact cu o persoană capabilă să ne oglindească, să ne conțină, să ne pună limite și să ne respecte experiența/punctul de vedere.
Indiferent de conținutul poveștilor cu care oamenii vin în terapie, ei vin pentru că vor să fie mai bine – chiar și aceia dintre noi care speră (iluzoriu) să plece metamorfozați după doar câteva ore împreună…
Astfel că, mai important decât CE spun oamenii în psihoterapie, este CUM spun ceea ce spun.
Și ghiciți ce?
La sfârșitul anului trecut am acceptat spontan, cu entuziasm, oportunitatea să lucrez cu o doamnă în vârstă! (căreia îi trimit toate gândurile mele bune dacă citește aceaste gânduri🙏🏻)
Am învățat despre mine că nu mai sunt Ioana de la 25 de ani, că 5 ani*** contează enorm când te uiți în urmă!
Ce aveam de fapt nevoie era să îmi dezvolt competențele practice, să îmi creez o identitate terapeutică înăuntrul identității mele personale (foarte apropiată de acea voce interioară de mamă hrănitoare) tocmai din exersarea rolului de a fi în contact cu mine însămi în timp ce sunt în contact cu o altă persoană care mă investește cu încredere oferindu-mi responsabilitatea de a contribui la procesul ei de vindecare – iar asta nu se învață din cărți, din cursuri sau exersând cu colegii, ci doar trăind în realitate.
Am învățat despre oameni că nu vârsta determină cum ne simțim în contactul cu o anumită persoană: ci pur și simplu dacă rezonăm!
Deși, etapele de vârstă sunt extrem de importante în modul cum ne raportăm la sine, ceilalți, viață și lume în general, când vine vorba de relația terapeutică, bazele unei alianțe sănătoase sunt aceleași.
Indiferent de vârstă, avem potențialul de a produce schimbări: în perspectivă, în atitudine, în convingeri.
Și dacă te uiți atent(ă) la tine însuți/însăți din trecut și de azi, așa cum am făcut eu chiar acum, sunt sigură că vei fi de-acord: întotdeauna ne putem schimba.
Cu drag,
Psiholog Ioana Neacșu 🌱
#psihoterapie #ritmultau #dezvoltarepersonala #autocunoastere #resurseinterioare #psihoterapieadult #psihoterapieexperientialunificatoare #peu #nevoi #schimbare #terapie
*Ulterior, mi-am clarificat că, de fapt, nu îmi doresc să lucrez cu persoane ce trăiesc predominant în rol de abuzator/agresor. Vă anunț peste încă 5 ani dacă se mai schimbă ceva. 🙃 (despre experiența mea cu un client abuzator am scris aici)
