Evaluare clinică, psihoterapie, consiliere psihologică și dezvoltare personală.

‘Împreună în felul meu’ ~atelier despre a fi în familie și în cuplu

Facilitator:
Ioana Neacșu – psiholog clinician și psihoterapeut experiențialist, încântată să lucreze cu grupuri pentru energia hrănitoare care se creează între participați, se folosește de tehnicile mindfulness și proiective, art-terapie și metafore, narațiunea interioară și contactul cu ceilalți pentru ghidarea procesului terapeutic în ritmul tău.
Mai multe detalii despre formarea profesională și experiența în profesie pe pagina de Facebook a cabinetului sau aici.

Detalii eveniment pe facebook aici.

Scop:
A fi în cuplu este un privilegiu de neînlocuit: chiar și când ne sunt oglindite imperfecțiunile, avem șansa de a învăța să iubim și să ne iubim nu în ciuda diferențelor, ci tocmai datorită lor. Ne întâlnim 3 ore pentru a ieși de pe ‘pilot automat’ și a re-potrivi lentila prin care ne privim pe noi înșine, relațiile din familia de origine și relația de cuplu.

Obiective:
✅ explorarea relaționării în familia de origine;
✅ clarificarea relaționării în cuplul din prezent sau în relațiile semnificative din trecut;
✅ conștientizarea nevoilor, așteptărilor, dorințelor și temerilor ca partener de cuplu (ceea ce vrei să primești), precum și a convingerii despre tine însăți/însuți în cuplu (ceea ce tinzi să oferi);
✅normalizarea situațiilor stresante care apar în cupluri și familii;
✅perspectivă schimbată, aprofundată, asupra ta ca membru al familiei și ca partener în cuplu;
✅ susținerea unui mediu de grup sigur în care fiecare să împărtășească atât cât se simte confortabil;

Tehnici și materiale:
– imagini sugestive în care să vă regăsiți;
– completare de fraze privind rolul de partener;
– dialogul terapeutic în cadrul grupului;

Grupul va fi de maximum 6 persoane.

Vom avea ceai, apă plată, fructe și bomboane pentru un bust de energie în timpul efortului introspectiv.

Vă invit să ajungeți cu 10 minute mai devreme pentru a vă face confortabili.

Când?
Sâmbătă 27 mai, 14:00 – 17:00 (3h)

Locație:
București (Sector 6), str. Valea Lungă

Contribuție:
200 lei/participant sau 350 lei/doi participanți (cuplu sau prietene/surori etc)

Înscriere:
Mesaj Whatsapp (0748661984 – Psiholog Ioana Neacșu)
și achitarea contribuției (va fi restituită integral în cazul care atelierul nu se va susține).

Vă aștept cu drag!
Psiholog Ioana Neacșu 🌱

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *