Obsesiile sau fascinațiile foarte specifice sunt des întâlnite la copii – iar cercetătorii le numesc “interese intense”: aproape o treime dintre copii au un astfel de interes intens la un moment dat, în general între 2-6 ani, iar băieții au mai des interese intense decât fetele.
Cercetătorii nu știu exact ce anume declanșează aceste fascinații – iar majoritatea părinților nu pot spune cu exactitate care a fost momentul exact sau evenimentul care a declanșat acest interes al copilului. Iar în timp ce studiile arată că cele mai întâlnite interese intense sunt în privința vehiculelor – avioane , trenuri și mașini – următorul cel mai popular domeniu de interes este cel al dinozaurilor.
Aceste fascinații apar fără ca părinții să le încurajeze, durează o perioadă lungă a copilăriei, și sunt urmărite cu pasiune, încât observă acest interes și alte persoane în afară de apropiații copilului.
Și acest lucru este sănătos, spun experții. A deveni expert într-un anumit domeniu (mai ales domenii conceptuale precum dinozaurii) crește încrederea în sine și oferă mai multe beneficii intelectuale:
– crește cunoșterea și perseverența;
– crește durata concentrării atenției;
– crește abilitățile de procesare profundă a informațiilor.
Pentru mulți dintre acești copii, aceasta este prima lor senzație a stăpânirii unei cunoașteri, prima senzație de a fi expert în ceva anume și de a avea control pe ceva ce părinții sau doctorul lor sau pedagogii lor nu cunosc. Îi face să se simtă puternici, căci… părinții lor poate că pot numi 3 sau 4 dinozauri/ avioane/ trenuri/ mașini , dar ei pot numi 20 și asta le oferă o anumită autoritate. În acest fel, interesele intense dau un bust de încredere în sine copilului.
Astfel, copii devin mai inteligenți și mai capabili de a învăța. În plus, copiii mai mari care au interese intense tind să fie peste media inteligenței.
Adesea, pe măsură ce copiii cresc, fascinațiile dispar treptat după 6 luni – 3 ani, iar natura școlii face dificil să te focalizezi pe un singur subiect, încurajând interesul și cunoștințele copiilor în diverse domenii.
Nu este o renunțare bruscă la interesul lor, ci este o consecință firească a faptului că viața devine mai aglomerată și lumea se deschide, iar alte interese pot apărea.
De asemenea, există o puternică componentă socială în renunțarea la o fascinație: pe măsură ce copiii încep să interacționeze zilnic cu colegii lor realizează că nu toată lumea este fascinată de ceea ce îi fascina pe ei. Poate că acasă interesul era menținut prin încurajarea cunoștințelor (“Andrei știe să recunoască 20 de dinozauri, e un mic geniu!”), însă când grădinița/școala începe încurajările se mută pe interacțiunile sociale (“Andrei s-a jucat așa frumos cu ceilalți copii, le-a dat și lor jucăriile lui și și-a făcut un prieten.“)
De aceea, părinții ar trebui să susțină fascinațiile copilului, chiar dacă nu sunt ceva ce pe ei îi interesează. Să fii fascinat de ceva anume este o mare bucurie, iar părinții le pot arăta copiilor devreme în viață că mereu există lucruri noi de învățat.
Cu drag, psiholog Ioana Neacșu ☀
Articolul a fost inițial publicat în aprilie 2018
Sursă de inspirație:
