Evaluare clinică, psihoterapie, consiliere psihologică și dezvoltare personală.

Cum să favorizezi nașterea în ritmul tău (9 idei)

Am scris despre cea mai potrivită naștere a fiecărui copil și a fiecărei mame: nașterea în ritmul propriu. Privită din această perspectivă, nașterea naturală reprezintă procesul ce se apropie cel mai mult de ritmul firesc al ființei uman: a privi și a trăi procesul nașterii nu ca pe o intervenție medicală, ci ca pe o experiență de dezvoltare personală. Trupul se dezvoltă prin descoperirea unui potențial până atunci latent (a da naștere sau a se naște), iar psihicul se dezvoltă prin trăirea conștientă, asumată, a experienței unice și provocatoare.

Cu toate acestea, multe mame aleg sau ajung să consimtă o naștere ce presupune intervenții medicale mai simple sau mai complexe. Așa cum menționam în articolul privind nașterea în ritmul propriu, această alegere/consimțire face referire la situațiile când nașterea ar fi putut decurge natural, în ritmul firesc (nu la situațiile când intervenția medicală este întradevăr în beneficiul mamei și al copilului).

Așadar, cum să favorizezi nașterea în ritmul tău?

1 – să te informezi conștient privind avantaje și dezavantaje ale modului cum se desfășoară nașterea, alegând asumat nașterea cea mai potrivită ție: ce se întâmplă în timpul procesului de a da naștere ales de tine? care sunt consecințele – avantaje și/sau dezavantaje după naștere? care sunt beneficiile psihologice? care sunt beneficiile fiziologice? etc

2 – să te pregătești concret pentru naștere participând la cursuri prenatale din care afli aspecte precum: alimentația potrivită în sarcină, exerciții fizice prenatale ce pregătesc trupul pentru travaliu și naștere, cum să respiri pentru a face față durerii și fătul să se oxigeneze corespunzător pe durata travaliului, la ce complicații te poți aștepta și care decizii sunt cele mai potrivite în acele cazuri, care sunt pozițiile/mișcările prin care ajuți înaintarea fătului sau prin care faci față durerii travaliului/expulziei, care sunt pozițiile în care te-ai simții confortabil să naști etc.

3 – să te pregătești psihologic pentru procesul nașterii (debut de travaliu, travaliu activ, expulzie și orele ce urmează nașterii): să îți clarifici temerile privind nașterea (care sunt, de unde provin, ce înseamnă ele pentru tine), să exprimi miturile transmise din familie și să apelezi la consiliere psihologică avizată atunci când simți nevoia unui suport avizat pentru a gestiona gândurile și emoțiile care se asociază durerii fizice. Poți redacta un plan de naștere realist în care să notezi temeri, așteptări, lucruri care te pot ajuta să faci față temerilor sau așteptărilor neîmplinite (te folosești și de informațiile de la cursul prenatal);

Fotografie din arhiva personală

4 – să alegi locul potrivit nașterii pe care ți-o dorești: fie că alegi să naști acasă, într-o maternitate de stat sau într-o maternitate privată, locul unde vei naște influențează modul cum vei naște prin politica internă (reguli scrise sau nescrise), prin spațiul/intimitatea de care dispui sau nu pentru a te exprima în travaliu și prin convingerile personalului cu care vei interacționa în procesul nașterii tale;

5 – să alegi persoanele potrivite nașterii pe care ți-o dorești: convingerile personale, experiența anterioară, precum și relația pe care ai creat-o cu specialistul care te va asista în naștere (moașă sau/și medic) va influența perspectiva acestuia asupra capacității tale de a naște natural, apărându-ți mai mult sau mai puțin planul nașterii, în funcție de mai multe variabile interioare sau exterioare acestuia (încrederea în capacitățile sale de a interveni de urgență, disponibilitatea psihologică pentru a urma ritmul propriu nașterii tale, timpului necesar pentru a te dilata, oferirea încurajărilor de care ai nevoie etc);

6 – să redactezi un plan de naștere realist pe care să îl oferi instituției în care vei naște spre a-și da consimțământul scris privind cerințele tale: vei știi astfel care este politica internă a maternității, mulându-ți așteptările pe regulile maternității (sau alegând un alt loc pentru naștere). Poate vrei să fie prezent partenerul sau o moașă/dula/prietenă care să te susțină: e important să știi dacă politica spitalului în care naști acceptă cerințele/nevoile tale;

7 – să te înscrii/implici într-o comunitate de mămici pentru a afla exeriențe reale privind consecințele plăcute sau mai puțin plăcute ale alegerii modului de a naște, a locului și a persoanelor specialiste care să asiste nașterea copilului tău (recenzii privind maternitățile/personalul/regulile), povești ale diverselor nașteri, cu avantaje/dezavantaje în timpul travaliului, nașterii, cât și cum te vei simți fizic și psihologic după naștere (pentru că abia de atunci devi mămică, iar puiul de om are nevoie să îți fie aproape mai mult decât oricând);

Fotografie din arhiva personală

8 – să conștientizezi faptul că fiecare naștere e unică la fel ca fiecare individ uman, astfel că prin această unicitate a ei se va abate de la planul tău mental, desfășurându-se în ritmul ei (mai mult sau mai puțin firesc, în funcție de intervențiile necesare sau nu);

9 – să accepți modul cum ai dat naștere copilului tău chiar dacă nu a fost așa cum ți-ai dorit tu să fie: venirea pe lume a unui copil este o bucurie în sine! Informându-te conștient în privința a ce a fost necesar, ce a fost impus de contextul nașterii însăși sau doar impus de persoanele și locul în care ai născut, poți ierta treptat și te poți ierta pe tine însăți pentru a oferi o naștere la fel de unică unui alt copil (fie că acest alt copil ești însăți tu, (re)născându-te psihologic, fie…un alt prunc ce-ți crește în pântec).

Cu drag, psiholog Ioana Neacșu

Articol publicat inițial în septembrie 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *