Maternitatea ne amprentează pe viață. Știu, și aud asta în continuare în terapie.
Devenind mamă, devii un fel de scoică ce ‘trebăluiește’ din greu pentru a-și crea perla. Dar nu e doar asta…
Cum rămâne cu tine – femeia? Cum rămâne cu tine – partenera? Adesea mamele uită de ele în încercarea de a oferi tot ce pot ele mai bun copiilor. Uită să se iubească pe sine, uită că merită în continuare iubirea partenerului. Chiar dacă s-au schimbat!
Spargerea cochiliei nu este o răzvrătire în maternitate – este o reîntoarcere la sine și la lumea largă. Ieși – măcar cu privirea și gândul – din lumea mică a scoicii tale ocrotitoare și îți dai voi să te redescoperi, schimbată de maternitate, însă în continuare femeie, parteneră. Să ții valurile feminității tale în vizor nu este un semn de egoism, ci firescul ce își cere drepturile: ai nevoie să te întorci la tine, să te simți completă.
Paradoxal, doar creând o fisură în cochilia maternității, având încredere că poți fi o mamă bună chiar dacă nu ești perfectă – doar așa poți regăsi fluxul iubirii: de sine și de ceilalți. Vor fi valuri, vor fi schimbări. Însă cochilia s-a născut tocmai din valuri și schimbări!
Așa că vă scriu pentru a vă încuraja să fiți blânde cu voi, să fiți precum natura: chiar și când cochiliile și-au încheiat ‘misiunea’, ele continuă să ne bucure sufletele, să ne uimească, să ne aducă aminte de copilărie, evoluție și eterna spirală a întoarcerii la sine!
Cu drag,
Psiholog Ioana Neacșu 
{Articol postat inițial pe pagina de facebook în august 2020}
