O femeie ce a suferit o pierdere de sarcină este în risc de a dezvolta simptome ale depresiei și anxietății în anii următori (1).
Numeroase studii arată că femeile care suferă multiple pierderi de sarcină prezintă un risc mai mare pentru depresie (1) (2) (3), anxietate (2) (4) (5) și tulburare de stres post-traumatic (2) (6), care se pot prelungi și în perioada unei viitoare sarcini, cât și post-partum. Astfel, multe dintre femeile care suferă pierderi de sarcină au simptome moderate sau crescute ale anxietății și un număr mai mic dintre acestea suferă de depresie (4). Morbiditățile psihologice, în special stresul post-traumatic, persistă cel puțin 3 luni după pierderea spontană de sarcină.
La fel ca și în cazul depresiei, nivelul anxietății tinde să revină la nivelul populației generale după 12 luni. În plus, dacă femeile nu trec printr-o altă sarcină după pierdere, pot suferi de niveluri mai ridicate de anxietate în comparație cu femeile care nu au trecut prin aceste experiențe de pierdere (8).
Stresul post-traumatic după pierderea spontană a unei sarcini descrește în timp, însă continuă să fie la niveluri clinice și la 9 luni după pierderea suferită. Femeile raportau re-experiementarea regulată a unor emoții asociate cu pierderea de sarcină și faptul că sufereau din cauza unor gânduri intrusive sau nedorite în privința pierderii de sarcină. Unele femei au raportat coșmaruri sau flachbackuri, în timp ce altele evitau tot ce le-ar fi putut aminti de pierderea suferită (6).
Anumiți autori (9) au arătat că impactul pierderii de sarcină poate produce ca răspuns traumatic simptome precum retrăirea acelui eveniment și evitarea.
O presupunere privind pierderea de sarcină este aceea că femeile vor experiementa mai puțină suferință dacă pierderea sarcinii s-ar petrece în primul trimestru, comparativ cu o sarcină în al doilea sau al treilea trimestru. Dar cele mai multe cercetări nu au găsit o asociere între durata gestației și intensitatea jelirii, anxietății sau depresiei. O femeie care și-a pierdut copilul la 11 săptămâni de sarcină poate fi la fel de copleșită de durere ca o femeie care și-a pierdut copilul la 20 de săptămâni de sarcină. În timp ce expeiența medicală ar putea varia, depinde de sensul acelei sarcini pentru fiecare persoană în parte. Numindu-o pierdere traumatică validăm experiența (11).
Suferința femeilor care trec printr-o pierdere de sarcină la începutul concepției este mai puțin acceptată social comparativ cu suferința trăită de cineva care pierde o sarcină avansată. Când pierderea survine într-o perioadă târzie a gestației oamenii pot organiza ritualuri memorial sau înmormântări, în schimb când pierderea survine la începuturile sarcinii sau la scurt timp după insemniarea FIV, este adesea nerecunoscută de ceilalți, fiind o pierdere aparent invizibilă și nevalidată de cei din jur.
Pentru unele femei, anxietatea ce urmează pierderii le poate impinge spre a căuta explicații și motive pentru care lucrurile s-au petrecut astfel. Adesea se învinovățesc pe sine, chiar dacă vina lor nu este întemeiată, căutând astfel să dea un sens experienței, rescriindu-și povestea reproducerii prin vină și învinovățire ca o modalitate de a face față pierderii, ca parte din procesul de doliu (11). Aceste emoții pot fi în special dificile pentru femeile care au fost ambivalente privind sarcina încă de la începutul ei. Acest lucru poate crea sentimentul de vină și este important ca mamele să știe că nu ambivalența lor a produs pierderea.
Femeile care au suferit o pierdere de sarcină experimentează un doliu complicat atunci când sunt însărcinate din nou (10). Doliul complicat experimentat de femeile care au avut anterior pierderi de sarcină include sentimente de teamă în ceea ce privește capacitatea lor de a purta sarcina prezentă până la termen, sentimente de furie, auto-culpabilizare sau respingere, căutare a sentimentului de apartenență la ceilalți și sentimentul că au fost au fost transformate pentru totdeauna de pierderea suferită în trecut.
În plus, după nașterea unui copil sănătos, femeile care au suferit o pierdere de sarcină au un risc mai ridicat de a avea simptome ale depresiei post-partum, străduindu-se din greu să gestioneze nevoile unui nou-născut sănătos după ce au suferit anterior o pierdere de sarcină. Astfel atașamentul ante-natal poate fi afectat de indisponibilitatea emoțională a mamei.
Totuși, a avea un copil poate crește sănătatea mentală și percepția asupra sănătății generale, comparativ cu femeile care suferă pierderi recurente și nu devin ulterior mame. A fost raportată o rație Copil:Sarcină care se asociază semnificativ cu sănătatea mentală și calitatea somnului (6).
Femeile care suferă un avort spontan trec în mod obișnuit prin aceleași emoții raportate de persoane ce suferă alte tipuri de pierderi și au fost identificate două etape pe care acestea le experimentează în timpul doliului: etapa inițială, în care șocul, senzația de ireal și amorțeala emoțională pot juca un rol important și sunt răspunsuri normale la această experiență, având negarea ca unul din mecanismele de coping pentru pierdere și poate dura câteva ore, zile, săptămâni sau chiar luni în unele cazuri; și etapa acută de doliu în care sunt simțite emoțiile cele mai dificil de gestionat: predomină tristețea, manifestată prin plâns sau creștere a furiei, auto-culpabilizării, învinovățirii celorlalți sau geloziei – emoții care tind să cauzeze discomfort emotional.
Specialiștii în sănătate au consolat adesea aceste femei cu faptul că tristețea va scădea odată cu timpul, în special dacă vor avea o sarcină finalizată prin a avea un copil. Dar cercetările din ultimii ani au sugerat faptul că unele dintre femei deplâng pierderea pentru o perioadă mult mai lungă, chiar și după nașterea unui copil sănătos. “Pierderea de sarcină este o pierdere traumatică, nu doar a sarcinii, ci și a simțului de sine al femeii și al speranțelor și viselor sale de viitor. Își pierde astfel “povestea reproductivă” pe care au nevoie să o jelească.”(11). Când pacientele descoperă cum credințele adânci despre a fi părinte au fost destrămate, ele pot începe să înțeleagă că ceea ce simt este firesc și se pot opri din a se învinovăți pentru ceea ce văd ca un eșec. Femeile sunt ajutate de faptul că se simt înțelese și au un sentiment de control asupra propriei povești.
Mijloace terapeutice
Intervențiile creative pot ajuta femeile să se conecteze cu pierderea lor, și să creeze sau să dea formă sensului pierderii suferite (12).
Artele vizuale îi ajută pe oameni să-și resemnifice experiențele personale (13) pe măsură ce muncesc cu sine pentru a trece prin criză sau problemă într-un mod creativ și terapeutic. Intervențiile creative, precum arta (14), apelează centrii emotionali ai emisferei drepte a creierului, în timp ce terapia tradițională bazată pe dialog apelează partea stângă a creierului. Combinând intervențiile creative cu dialogul terapeutic ambele emisfere cerebrale sunt implicate, integrând procesele cognitive și afective, contribuind astfel la un proces de vindecare mai complet.
Artele vizuale au fost aplicate cu succes în terapia persoanelor care au experimentat pierdere de sarcină pentru a procesa doliul și trauma (15).
Art-terapia și alte abordări creative pot juca un rol important în susținerea persoanelor care trec prin această formă de doliu, permițându-i unei femei și partenerului ei să se exprime și să găsească sens în aceste sentimente complexe care apar în urma pierderii de sarcină. Sarcina este o misiune care implică ca femeia să se obișnuiscă cu schimbări biologice, somatice și psihologice profunde și implică achiziția unei identități materne – astfel pierderea de sarcină poate avea impact și asupra identității de sine.
Practica mindfulness poate reduce afectele negative și poate crește starea de bine facilitând cultivarea unei minți orientare pe prezent și schimbarea perspectivei asupra vieții, atenuând strategii disfuncționale de coping cum sunt catastrofizarea și ruminarea.
Acceptarea prin intermediul unei atitudini non-judicative permite femeilor să intre în contact cu emoțiile negative precum vina, negarea de sine sau pierderea încrederii sau stimei de sine – toate răspunsuri psihologice asociate cu anxietatea (16) atât de prezentă după o experiență de pierdere traumatică.
Despre efectele pierderii de sarcină asupra atașamentului ante-natal și modalități prin care putem crește conexiunea emoțională dintre mamă și făt/bebeluș vă voi povesti într-un articol viitor.
Cu drag,
Psiholog Ioana Neacșu
{Informații extrase din Cadrul Teoretic al Disertației mele de Masterat, iunie 2021 }
Surse bibliografice menționate în articol:
(1) Blackmore, E., Côté-Arsenault, D., Tang, W., Glover, V., Evans, J., Golding, J., & O’Connor, T. (2011). Previous prenatal loss as a predictor of perinatal depression and anxiety. British Journal of Psychiatry, 198(5), 373-378. doi:10.1192/bjp.bp.110.083105
(2) Farren J, Jalmbrant M, Ameye L, Joash K, Mitchell-Jones N, Tapp S, Timmerman D, Bourne T. (2016). Post-traumatic stress, anxiety and depression following miscarriage or ectopic pregnancy: a prospective cohort study. BMJ Open, 6(11). https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27807081/
(3) Tavoli, Z., Mohammadi, M. & Tavoli, A. (2018). Quality of life and psychological distress in women with recurrent miscarriage: a comparative study. Health Qual Life Outcomes 16, 150. https://doi.org/10.1186/s12955-018-0982-z
(4) Fertl, KI, Bergner, A, Beyer, R, Klapp, BF & Rauchfuss, M. (2009). Levels and effects of different forms of anxiety during pregnancy after a prior miscarriage. European Journal of Obstetrics & Gynecology and Reproductive Biology, 142, 23–9.
(5) Mevorach-Zussman, N., Bolotin, A., Shalev, H., Bilenco, N., Mazor, M. & Bashiri, A. (2012). Anxiety and deterioration of quality of life factors associated with recurrent miscarriage in an observational study. Journal of Prinatal Medicine; 40, 495–501
(6) Farren, J, Jalmbrant, J, Falconieri, N, Mitchell-Jones, N, Bobdiwala, S, Al-Memar, M, Tapp, S, Van Calster, B., Wynants, L, Timmerman, D, Bourne, B. (2020). Posttraumatic stress, anxiety and depression following miscarriage and ectopic pregnancy: a multicenter, prospective, cohort study. American Journal of Obstetrics and Gynecology, 222 (4), 367.e1-367.e22. https://doi.org/10.1016/j.ajog.2019.10.102.
(7) Farren J, Jalmbrant M, Ameye L, Joash K, Mitchell-Jones N, Tapp S, Timmerman D, Bourne T. (2016). Post-traumatic stress, anxiety and depression following miscarriage or ectopic pregnancy: a prospective cohort study. BMJ Open, 6(11). https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27807081/
(8) Mevorach-Zussman, N., Bolotin, A., Shalev, H., Bilenco, N., Mazor, M. & Bashiri, A. (2012). Anxiety and deterioration of quality of life factors associated with recurrent miscarriage in an observational study. Journal of Prinatal Medicine; 40, 495–501
(9) Séjourné, N., Callahan, S., & Chabrol, H. (2010). Support following miscarriage: What women want. Journal of Reproductive and Infant Psychology, 28(4), 403-411. https://doi.org/10.1080/02646830903487375
(10) John, A., Cooke, M., & Goopy, S. (2006). Shrouds of silence: Three women’s stories of prenatal loss. The Australian Journal of Advanced Nursing, 23(3), 8-12.
(11) Jaffe, J, Diamond, M.O (2010). Reproductive Trauma: Psychotherapy With Infertility and Pregnancy Loss Clients.
(12) Buser, T. J., Buser, J. K., & Gladding, S. T. (2005). Good grief: The part of arts in healing loss and grief. The Journal of Creativity in Mental Health, 1(3/4), 173-183.
(13) Gladding, S. T. (2005). Counseling as an art: The creative arts in counseling (3rd ed.). Alexandria, VA: American Counseling Association.
(14) Withrow, R. (2004). The use of color in art therapy. Journal of Humanistic Counseling, Education, and Development, 43(1), 33-40.
(15) Streeter, K. & Deaver, S. (2018). Art therapy with women with infertility: A mixed-methods multiple case Study. Art Therapy: Journal of the American Art Therapy Association, 35(2), 60-67. https://doi.org/10.1080/07421656.2018.1483163
(16) Malis, F., Meyer, T. & Gross, M.M. (2017). Effects of an antenatal mindfulness-based childbirth and parenting programme on the postpartum experiences of mothers: a qualitative interview study. BMC Pregnancy Childbirth, 17(57). https://doi.org/10.1186/s12884-017-1240-9
