Nașterea, ca primă experiență a noastră în lume, ne influențează startul psihologic. Deși reprezentăm o existență încă din pântecul mamei, nașterea ne inițiază în adevăratul scop al vieții intrauterine: să fim ființe umane pe Mama Pământ. Astfel, după cum spunea Alan Watts, a te naște e ca și cum te-ai trezi fără să fi adormit vreodată (parafrazare). Iar pentru a te putea trezi, a fi inițiat ca un Prâslea pornit pe drumul “maturizării”, e necesar să treci proba…travaliului.
În psihologie vorbim despre “travaliu psihologic”/ “travaliu terapeutic” ca fiind acel proces treptat prin care îți (re)cunoști părțile neacceptate, le accepți și le integrezi în lăcașul tău cel mai profund, devenind în urma acestuia o variantă mai completă a propriului tău sine.
În timp ce travaliul nașterii implică durerea fizică firească dată de contracțiile uterine și coborârea progresivă a pruncului spre a ieși/intra în lume, travaliul psihologic implică durerea psihologică (suferința) generată de (re)întâlnirea unor trăiri interioare dificile, traume sau conflicte interioare nerezolvate. Atunci când travaliul nașterii este parcurs cu temeri intense, durerea fizică firească va fi resimțită mai accentuat, având ecou în plan psihologic. Astfel, se instalează un lanț al durerilor: durerea fizică determină durerea psihologică (suferința), iar durerea psihologică va accentua durerea fizică, reluând ciclul acesta.
Travaliul poate fi privit și ca o muncă, și ca o călătorie. La fel cum munca are spor atunci când suntem implicați optim (efort în acord cu dificultățile), travaliul progresează optim când suntem pregătite să îl parcurgem în ritmul corpului nostru. O călătorie, dincolo de destinația ei – care cu siguranță ne va bucura (nașterea pruncului) – poate fi mai plăcută sau mai puțin plăcută, în funcție de pregătirea noastră pentru a “călători”, de așteptări, cât și de răspunsurile noastre la evenimentele imprevizibile pe care le întâlnim pe parcursul ei. E adevărat că odată ajunse la destinație ne putem schimba complet perspectiva asupra întregii călătorii (odată ce ai născut, travaliul poate căpăta un aspect mai blând în memoria ta), însă uneori călătoria este prea dureroasă pentru a mai putea fi îndulcită de ajungerea la destinație.
De aceea aducerea în lume a unui prunc necesită pregătirea psihologică a mamei pentru evenimentul nașterii (și implicit pentru travaliu).
Cursurile prenatale pot oferi suportul necesar pentru a face din naștere o experință a dezvoltării tale personale. Atunci când temerile sau conflictele interioare împovărează viitoarea mamă, în ciuda acestei pregătiri concrete pentru naștere, consilierea psihologică poate oferi suportul clarificării interioare necesare parcurgerii optime a procesului nașterii și al întâmpinării senine a noului născut.
Se poate întâmpla ca viitoarea mămică să considere neglijabil modul de a aduce în lume pruncul său, iar consecințele acestei neglijări să fie oglindite mai apoi în evoluția psihologică a copilului. Dincolo de aflarea “poveștii propriei nașteri”, copilul deține în inconștient această primă experiență a lui în lume.
Nimic din ceea ce facem nu este șters, nici la propriu, nici la figurat, iar fiecare viciu sau virtute își vor lăsa urma.
William James
Atunci când travaliul se declanșează firesc, în ritmul trupului tău, pruncul, în armonie cu contracțiile uterine ale mamei, înaintează puțin câte puțin spre ieșirea lui la lumină. Datorită contracțiilor el intuiește importanța evenimentului ce se desfășoară și e pregătit progresiv să-și găsească calea.
În cazul nașterilor programate de factori externi ce nu țin de ritmul firesc al trupului mamei (cezariana “la rece” – fără debutul travaliului – adesea fără reale motive de patologie) pruncul este pasiv în procesul propriei nașteri, fiind, am putea spune, surprins de brusca deschidere spre lumină. Pruncul nu doar că nu intuiește ce va urma (ca în cazul cezarienei “la cald” – după debutul travaliului, ce poate fi recomandată spre beneficiul pruncului și mamei în cazuri de patologie), ci nici nu participă la propria naștere. O experiență relativ similară o trăiesc pruncii născuți sub anestezie epidurală (adesea la alegerea mamei ce consideră că nu poate tolera durerea travaliului), aceștia fiind împinși pe contracție de către corpul mamei. Nu doar că mama nu mai este în contact cu ritmul nașterii sale încât să simtă contracția pentru a ajuta prin respirație împingerea fătului (necesită indicațiile medicului privind începutul și sfârșitul fiecărei contracții – așa cum, adesea, mass-media prezintă nașterea în filme), pruncul este amorțit în încercările lui de a găsi calea și a se împinge spre lumină.
Așadar, când pruncul se naște natural, respectând ritmul firesc al travaliului (indiferent de numărul de ore sau zile necesare înaintării sale), acesta intuiește marele eveniment, participă activ la travaliu și naștere, intrând în această lume prin propriile forțe. Un alt beneficiu (atât al nașterii naturale, cât și vaginale) provine dintr-o primă experiență a granițelor corporale: trecând prin canalul nașterii, pruncul face cunoștință cu senzația de a avea un corp limitat în spațiu (contribuind astfel la formarea indentității corporale și ulterior a indentității de sine). Nou născuții ce nu au avut parte de acest beneficiu pot compensa prin inițiativa mamei de a alege îngrijirea de tip cangur (purtarea bebelușului, preferabil chiar piele pe piele).
Atunci când se intervine în procesul nașterii sale (în cazurile în care nu erau de fapt necesare intervenții precum anestezia epidurala, utilizarea forcepsul, vacuumului, tăierea perineului sau cezariana), pruncul poate fi bruscat spre a ieși la lumină, nerespectându-i-se ritmul interior. O experiență similară o trăiesc pruncii al căror travaliu nu este declanșat de ritmul trupului lor, ci de intervenția medicală (inducerea travaliului, ruperea membranelor) ce le grăbește părăsirea coconului protector înainte ca ei să fie pregătiți (atunci când nu sunt indicații medicale ce impun grăbirea nașterii spre beneficiul mamei sau pruncului).
Așa cum am amintit pe parcurs, nașterea, oricum s-ar desfășura ea, precum și posibilele intervenții ce i-ar influența evoluția, au ca prioritate siguranța mamei și a pruncului. Astfel, deciziile bazate pe dovezi medicale profesioniste (adesea necesitând confirmarea multiplă a persoanelor avizate: medic sau/și moașă) sunt decizii care ascultă ritmul interior al mamei și copilului. Însă, a folosi ca motiv “siguranța mamei și pruncului” pentru alegerea intervențiilor medicale în procesul nașterii poate avea consecințe subtile în psihicul mamei (trauma, regretul, resentimentul sau nerezolvarea conflictelor interioare ce au determinat-o să aleagă în dezacord cu ritmul său interior), cât și în psihicul noului născut (semnificația pe care o va atribui inconștient primei sale experiențe în lume: pasivitate vs. inițiativă, neajutorare vs. putere, submisivitate vs. colaborare etc).
Nașterea, dincolo de orice categorisiri, are menirea de a aduce în lume o nouă viață, fiind deci, prin însăși menirea ei, o bucurie! De aceea, informarea conștientă, ascultarea ritmului propriu, clarificarea interioară și alegerea suportului optim pentru această experiență unică vor însenina perspectiva nașterii, îmbogățindu-ne psihologic prin cunoaștere, acceptare și conexiune cu noi înșine, cât și cu persoanele care ne-au fost alături.
Cu drag, psiholog Ioana Neacșu ☀
Articolul a fost publicat inițial în septembrie 2017. Fotografiile din cadrul articolului sunt preluate de pe pinterest.com, şi nu deţin drepturi de autor pentru acestea.